„Dacă se schimbă axa Londra-Washington în Berlin-Washington, pentru că e la modă, eu aș propune să facem Roma-Washington. Că e Londra, Roma, Berlin…important e ca, în final, să fim cu toții la Washington și București prezenți. Cu siguranță, pentru mine întotdeauna e o plăcere să merg întâi în Italia, la Roma, și apoi în restul Europei”, a spus Ponta, prezent la reședința ambasadorului Italiei la București, unde a primit legitimația de italofon.
În luna ianuarie, Eduard Hellvig, noul șef al SRI, a scris, pe blog, că prioritatea fundamentală a anului 2015 este ancorarea mai pronunțată și activă a României în ecuația securității euro-atlantice, pe axa Washington-Berlin-București, înlocuind astfel Londra cu Berlin în axa lansată de fostul președinte Traian Băsescu.
Eduard Hellvig a fost votat, luni, de plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului, la șefia Serviciului Român de Informații, cu 498 de voturi „pentru” și 15 voturi „împotrivă”, din totalul de 513 parlamentari care și-au exprimat votul, el fiind propus pentru această funcție de președintele Klaus Iohannis.